Pluto a fost considerată ca fiind cea de a noua planetă a sistemului solar aceasta și a pierdut statutul de planetă fiind acum considerată o planetă pitică.
Cea mai mare planeta din sistemul solar.
Vezi aici imagini cu rotatia planetei pluto.
A noua planetă poreclită planeta phattie este o ipotetică planetă gigantă cu o masă de aproximativ 10 ori mai mare ca cea a pământului aflată la marginea sistemului solar.
Jupiter cea mai mare planetă din sistemul solar este formată din hidrogen 76 şi heliu aflate în stare gazoasă la exterior şi în stare solidă în interior.
S a observat că jupiter radiază de două ori mai multă energie decât primeşte de la soare fiind singura planetă cu o astfel de proprietate.
Cea mai mica planeta a sistemului nostru solar pluto devine din ce in ce mai rosie potrivit unor imagini difuzate de nasa fotografiile realizate de telescopul spatial hubble arata ca planeta este cu 20 mai rosie in comparatie cu observatiile precedente relateaza bbc news.
Obiectul ascuns din sistemul solar si o extinctie esuata.
Numită după zeul roman al mării este a patra planetă după diametru și a treia după masă.
Daca l am detecta atunci vom gasi explicatia aparitiei cometelor.
Este atât de gigantic încât toate celelalte planete din sistemul solar ar putea intra în jupiter.
In adancul sistemului nostru solar ar putea sa se gaseasca o planeta ascunsa cu o marime de patru ori mai mare decat cea a planetei jupiter.
Neptun este a opta și cea mai îndepărtată planetă de soare din sistemul solar.
Neptun are o masă de 17 ori mai mare decât cea a pământului și puțin mai mare decât masa lui uranus care este de 15 ori mai greu decât pământul dar nu la fel de dens.
Are o masă mai mare ca cea a pământului de 318 ori și este de 2 5 mai masivă decât toate celelalte planete din sistemul solar în același loc.
Ganymede cel mai mare satelit din sistemul solar este mai mare decât planeta mercur.
Se află la o distanță de 5 2 ua de soare iar căldura sa internă poate crea un număr de caracteristici semi permanente ale atmosferei precum.
Washington 16 iul agerpres descoperită abia în 1930 pluto pe atunci considerată cea de a 9 a planetă a sistemului solar a făcut notă discordantă faţă de celelalte planete din sistem prezentând o serie de caracteristici care o individualizează faţă de toate planetele aflate pe orbite în jurul soarelui şi care au dus în cele din urmă în 2006 la revizuirea.
Deși saturn are 60 din volumul lui jupiter el are.
Potrivit unui comunicat al nasa ceea ce se vede mai bine ca niciodată pe jupiter sunt norii învolburați în regiunea emisferei nordice a planetei zonă cunoscută.
Saturn saturn 9 5 ua care se distinge prin sistemul său de inele ușor de observat de pe pământ este asemănător cu jupiter din punctul de vedere al compoziției atmosferice și al magnetosferei.
Benzile de nori și marea.